Noutăți

14
feb.

Trenchless Romania Conferința & Expoziție 2018 Ediția a III-a

Trenchless Romania Conferința & Expozitie va avea loc în data de 13 Iunie 2018 în București. Este cel mai important eveniment internațional din regiune, special dedicat sectorului de tehnologii trenchless, ce are ca misiune prezentarea tuturor noutăților si inovațiilor din acest domeniu.

Evenimentul aduce împreună producătorii și distribuitorii de utilaje și tehnologii dedicate sectorului no-dig, pentru foraj orizontal dirijat (hdd), pipejacking, pipe bursting, microtunnelling, reabilitare a conductelor (CIPP), precum și alte tehnologii trenchless ce reprezintă soluții ideale pentru instalarea utilităților subterane din zonele urbane cu trafic intens.

Evenimentul va găzdui Trenchless Romania Awards – ediția a II-a,  unica ceremonie de decernare a premiilor pentru sectorul trenchless din regiune. Sesiunea de înscriere a proiectelor este deja deschisă, proiectele se pot trimite până pe data de 1 Mai către maria.nae@masinisiutilaje.ro.

Specialiști internaționali în domeniu, reprezentanți ai autorităților publice, ministerelor, ambasadelor și camerelor de comerț alături de contractori și operatori sunt participanți cheie ai conferinței. Evenimentul va prezenta utilaje, produse şi servicii de la producători şi furnizori internaţionali în domeniul tehnologiilor de forare orizontală dirijată. Aceştia vor împărtăşi din experienţa şi cunoştinţele lor privind cele mai noi tehnologii pentru instalarea şi renovarea utilităţilor subterane.

Trenchless Romania Conferință & Expoziție este un eveniment susținut de asociații internaționale de profil: GSTT (Societatea Germană pentru tehnologii trenchless), RoSTT (Societatea Română pentru tehnologii trenchless), AATT (Asociația Austriacă Română pentru tehnologii trenchless) și  UKSTT (United Kingdom Society for Trenchless Technlogies). De asemenea, parteneri ai evenimentului sunt ARA (Asociația Română a Apei), ADUC (Asociația Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcții), ARACO (Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții), PSC (Patronatul Societăților de Construcții), APMCR (Asociația Producătorilor de materiale pentru construcții din România), Petroleum Club Romania și AHK (Camera de Comert Romano-Germană).

Pentru informații detaliate despre eveniment accesati: http://www.trenchless-romania.com/

Lăsați un comentariu