Noutăți

15
sept.

Eficiență energetică – bune practici și scenarii de viitor – la IEAS 2018

Marți, 18 septembrie, de la ora 14.30, la sala Nicolae Bălcescu din Palatul Parlamentului, organizăm în cadrul IEAS 2018, împreună cu Partenerul nostru energynomics.ro, conferința „Eficiență energetică – bune practici și scenarii de viitor”.

Evenimentul îşi propune să crească nivelul de conștientizare și de înţelegere asupra a ceea ce este și a modului în care se poate îmbunătăţi eficiența energetică. Pentru aceasta, ne propunem să informăm companiile interesate și consumatorii finali, inclusiv autorităţi publice locale, cu privire la beneficiile reale şi tangibile ale reducerii consumului de energie.

VORBITORI

zoltan-nagy-micZoltan Nagy-Bege, vice-președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie – ANRE
Constantin-Ichimoaei-150-pxConstantin Ichimoaei, director executiv ABB România
tache eatonGabriel Tache, Country Manager Eaton Electric
Sebastian-Ferecus-Emerson-150Sebastian Ferecuș, General Manager South East Europe Emerson
Stefan Opris LISSCOM micŞtefan Opriş, Marketing Manager LISSCOM
Silueta-150x170Doina Dragomir, Senior Standardizare Expert ASRO
CPE(2) ValmetChristian Pescher, Sales Manager EPS (Energy and process systems), Automation Business Line, Austria/CEE Valmet GesmbH

TEME

S-au înscris peste 150 de experți din sectorul energetic, factori de decizie din partea autorităților publice din România și companii – de la start-up-uri și IMM-uri, la cele mai mari întreprinderi, interesate de subiecte precum: legislația și reglementările privind eficiența energetică, finanțarea pentru proiecte de eficiența energetică și sprijin pentru autoritățile publice și IMM-uri.Vă așteptăm la conferința „Eficiență energetică – bune practici și scenarii de viitor” pentru un dialog deschis privind:

  • Servicii energetice: Prevederile legale şi soluţii pentru stimularea pieței serviciilor energetice, echilibrare şi flexibilitate energetică
  • Informarea consumatorilor – aspect vital în promovarea eficienței energetice
  • Centrale termice și încălzire: evaluarea potențialului de creştere a eficienţei în cogenerare și încălzire centralizată
  • Obligații, audituri și monitorizare: opțiuni de implementare și probleme privind monitorizarea
  • Planuri de acțiune naționale pentru eficiență energetică – mobilitatea electrică, iniţiative locale

PARTICIPARE

Accesul la conferinţă este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza confirmării de participare transmise de energynomics.ro.

Cei interesați pot confirma participarea prin înscriere online la IEAS 2018 și bifarea evenimentului Conferința „EFICIENȚĂ ENERGETICĂ – BUNE PRACTICI ȘI SCENARII DE VIITOR”. Click aici.

Eveniment recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE.

Conferinţa organizată de energynomics.ro și DK-Expo. 

Despre IEAS:

Organizat anual în luna septembrie la Palatul Parlamentului, International Electric & Automation Show constituie singurul eveniment tehnic din România ce reunește concomitent companii din industriile energiei, echipamentelor electrice și automatizărilor. IEAS beneficiază de 3.600 mp suprafață expozițională, peste 3.000 de experți și vizitatori specializați și companii expozante din peste 8 țări, printre care se numără Olanda, Danemarca, Germania, Italia, Polonia și Cehia.

Phoenix Contact România, Mitsubishi Electric, Pony Car Sharing si VTree sunt parteneri ai ediției IEAS 2018.

Lăsați un comentariu